Finalistii ediiei a II a 2019 2020 web

     Dintr-un număr de 26 de lucrări înscrise în Concursul Național "Artistul adolescent - Portretul în desen, gravură sau pictură“, 20 au întrunit criteriile de evaluare ale juriului și au fost admise în etapa finala. Juriul este alcătuit din patru membri, foarte buni artiști și excelenți profesori, dintre care trei sunt din afara țării. Etapa finală a acestui concurs se va ține în ziua premergătoare vernisajului care va avea loc în prima săptămână de școală de după vacanța de vară. Elevii ale căror lucrări au fost admise în finală vor trebui să se preocupe de înrămarea lucrărilor pentru a-și asigura o prezentare cât mai bună a muncii lor. Lucrările care nu vor fi profesionist înrămate nu vor fi expuse și implicit vor atrage descalificarea. La vernisaj vor fi anunțați câștigătorii și vor fi acordate cele trei premii de excelență, câte unul pentru fiecare secțiune, care vor fi alcătuite din materiale de lucru profesionale, specifice secției la care au concurat (Desen, Gravură sau Pictură), într-un cuantum de 300 de lei fiecare.

      Lucrările clasificate ca finaliste vor fi prezentate într-o galerie virtuală atât pe website-ul cât și pe contul de Facebook al SAFR.

 Numele elevilor calificați în finală:

    1. Anton Miruna
    2. Buruiană Anca Florina
    3. Caraman Cosmin-George
    4. Chisacov Andreea
    5. Cojocaru Darius
    6. Drăghici Laura Maria
    7. Fotopol Cristina Andreea
    8. Gavrilă Andreea Elena
    9. Ginghină Fabiana Mădălina
    10. Măciuceanu Rebecca
    11. Marin Cătălin Sebastian
    12. Mitrea Răzvan-Andrei
    13. Riza Claudia-Andra
    14. Văsii Narcisa

      Cei care anul acesta nu s-au calificat printre finaliști ar trebui să analizeze cu mare atenție lucrările acceptate, să înțeleagă ce anume a lipsit din lucrările lor, ce ar trebui să păstreze și ce anume să schimbe, să se motiveze mai mult și să nu abandoneze studiul. Multe dintre lucrările respinse sunt bune, dar, numai excelența este aceea care îl poate face pe privitor să vibreze în fața unei lucrări de artă. Pe lângă talent, pe care toți l-ați demonstrat, perseverența este cea care poate face diferența de calitate dintre lucrări. Să vă doriți mai mult, să lucrați mai mult și sigur veți obține mai mult. Vă felicităm și vă mulțumim pentru participarea la acest concurs! Anul viitor poate fi anul vostru. Nu abandonați! SPOR LA LUCRU!

FELICITĂRI tuturor participanților!